
În intervalul 29 septembrie – 1 octombrie 2021, la hotel Mara din Sinaia, în cadrul proiectului „Curriculum relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED au fost organizate consfătuiri externe și întâlniri de lucru între decidenți și experți în educație, cu o activitate relevantă în elaborarea și realizarea de ghiduri metodologice.
În cadrul proiectului CRED, unul dintre obiectivele principale e reprezentat de elaborarea de ghiduri metodologice la disciplinele de trunchi comun pentru învățământul primar și gimnazial. Aceste ghiduri au rolul de a susține activitatea cadrelor didactice, având un rol important în detalierea și exemplificarea modului în care trebuie aplicate programele școlare la nivel de clasă și de școală. Totodată, acestea valorifică rezultatele programului de abilitare curriculară CRED, ghidurile fiind fundamentate de feedback-ul și de contribuția cadrelor didactice beneficiare ale programului de formare din cadrul proiectului.
De asemenea, evenimentul a contribuit la pregătirea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, funcții de conducere ai căror ocupanți reprezintă o categorie de grup țintă al proiectului CRED, cu un ghid dedicat „Managementul curriculumului la nivelul unității de învățământ”.
Conceptul ghidurilor a fost elaborat prin valorificarea datelor de cercetare și a experiențelor experților în curriculum din Centrului Național pentru Politici și Evaluare în Educație(CNPEE) și din Ministerul Educației(ME) privind metodologia formării competențelor cheie la nivelul curriculumului aplicat și a documentului de politică educațională „Repere în proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național. Cadrul de referință al Curriculumului național”.
Evenimentul s-a bucurat de prezența Ministrului Educației, Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, a Doamnei Maria Ștefania Manea, Secretar de Stat în cadrul ME, a Doamnei Ioana Lazăr, Secretar general în cadrul ME și a Domnilor Secretari de Stat în cadrul ME Sorin Ion și Zoltán Kallós.