În perioada 18 – 20 iunie 2025, s-a desfășurat la București (Grand Hotel Bucharest), Forumul Național al Bunelor Practici în Educație – primul eveniment major organizat în cadrul proiectului Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă – RECRED (cod SMIS 321024), cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027.
Evenimentul a reunit 250 de participanți din întreaga țară (inspectori școlari, directori de licee, cadre didactice, reprezentanți ai societății civile, experți în educație și decidenți din domeniul educațional) într-un cadru dedicat dialogului profesional și colaborării interinstituționale.
Deschiderea oficială: mesaj clar pentru reforma în educație
În deschiderea conferinței, moderată de Merima Carmen Petrovici, managerul proiectului RECRED, au fost transmise mesaje din partea mai multor oficiali din domeniul educațional:
- Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării
- Elena Adelina Dobra, Președinta Comisiei pentru învățământ, știință și inovare a Senatului României;
- Alexandru-Mihai Ghigiu, Președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților;
- Ana-Maria Dobre, Șef de Unitate în cadrul D irectoratului General pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Comisia Europeană;
- Ligia Deca, Secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Sesiuni tematice și prezentări aplicate
După deschiderea oficială, programul a continuat cu o sesiune tematică dedicată strategiei naționale în educație și modului în care proiectele europene contribuie la consolidarea reformei în educație.
Au intervenit, printre alții:
- Sorin Ștefan Decă, secretar general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării;
- Marius Avram, coordonator partener CNCE;
- Mihaela Popescu, coordonator partener CCD Cluj;
- Prof. dr. Bogdan Cristescu, Director, Centrul Național pentru Curriculum – „Reforma curriculară din România”;
- Prof. univ. dr. Dragoș Iliescu, Universitatea din București – „Riscuri în implementarea sistemică a testării standardizate”;
- Dr. Eduardo Cascallar, KU Leuven – „Când claritatea duce la schimbare. Rolul standardelor în reforma educațională”.
Atelierele RECRED: bune practici din sistemul educațional
După-amiaza zilei de 19 iunie a fost rezervată celor patru ateliere tematice, în care participanții au explorat exemple concrete de bune practici din școli și din cadrul unor proiecte educaționale implementate în țară:
- Curriculum și realitate educațională: adaptare și relevanță
- Viforel Dorobanțu, Director, Școala nr. 1 Curcani, județul Călărași
- Consiliul Consultativ al Copiilor – World Vision România
- Ana-Maria Rusu, Profesor, Colegiul Național „Unirea” din Focșani
- Standardele de evaluare și impactul lor asupra procesului educațional
- Proiectul MOV („Meditații Oferite de Voluntari”) – Asociația „Lume Bună”
- Marian Cîrlig, Profesor, Școala Radovanu, jud. Călărași
- De la idee la implementare – traseul unei resurse educaționale moderne și incluzive
- Cătălina Asavei, Profesor, Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iași
- Prof. univ. dr. Maria Magdalena Jianu, Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București (UNATC)
- Construind competențe, inspirând cariere: bune practici în formarea profesorilor:
- Proiecte implementate cu succes, precum:
- „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”,SMIS118327 și continuarea prin proiectul RECRED;
- „Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate” – ETIC, SMIS 128215 și „Sistem Unitar pentru Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate” – SUETIC, SMIS 333478;
- „Profesionalizarea carierei didactice-PROF”, SMIS 146587;
- „Competență și eficiență în predarea limbii române copiilor și elevilor aparținând minorităților naționale din Romania”, SMIS 152864;
- „Start în carieră prin master didactic” ,SMIS 140783;
- „Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate, pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale”, SMIS 122607/„Furnizarea de servicii integrate în comunități rurale-facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, SMIS 339395.
- Proiecte implementate cu succes, precum:
Aceste sesiuni au oferit participanților oportunitatea de a interacționa direct, de a analiza resurse și de a discuta despre adaptarea procesului educațional la realitățile din școli.

