Știri

Platforma digital.educred.ro, prezentată pe site-ul principal al UNESCO

Printre restricțiile impuse ca urmare a pandemiei de SARS-CoV-2 se numără și închiderea unităților de învățământ, ca măsură menită să prevină răspândirea noului coronavirus. Astfel, trecerea de la predarea în sala de clasă la clasa virtuală a devenit soluția cea mai eficientă, în perioada de distanțare socială.

În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a lansat portalul online digital.educred.ro, un spațiu creat pentru toate cadrele didactice implicate în activități de învățare la distanță cu elevii. Acest site este dezvoltat de echipa proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, cu sprijinul experților Institutului de Științe ale Educației (ISE), al formatorilor din proiect și al altor cadre didactice din învățământul preuniversitar.

În acest  spațiu virtual – digital.educred.ro – sunt oferite informații despre mai multe tipuri de platforme, aplicații și instrumente digitale, împreună cu sugestii practice de utilizare.

Platforma este menționată pe site-ul UNESCO(click pentru acces) în categoria „COVID-19 Soluții educaționale – Platforme și instrumente naționale de învățare”, alături inițiative similare din țara noastră, ca fiind reprezentative pentru România.

În aceeași pagina, UNESCO prezintă soluțiile, în materie de educație online, implementate de țări afectate de noul coronavirus, din întreaga lume.

Citește și „Experții CRED oferă suport tehnic cadrelor didactice din întreaga țară