Știri

Dezbatere publică: Metodologiile privind organizarea programului „A doua șansă” – învățământ primar și învățământ secundar

By 18 ianuarie 2021 No Comments

Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED vă prezintă două documente, aflate în dezbatere publică: Metodologia privind organizarea programului „A doua șansă” – învățământ primar și Metodologia privind organizarea programului „A doua șansă” – învățământ secundar.

Astfel, vă invităm să consultați documentele, accesând linkul bit.ly/39FSynD și, vă rugăm, să ne oferiți feedback, la adresa contact@educred.ro, până la data de 12 februarie 2021.

În cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, se desfășoară sub-activitatea A1.3 Revizuirea metodologiei programului ADȘ, elaborarea programelor școlare specifice pentru ADȘ pentru învățământul primar și secundar inferior.

Necesitatea revizuirii prevăzute în cadrul sub-activității rezultă din nevoia de a corela planurile și programele școlare specifice programului A doua șansă cu abordările curriculumului din sistemul general de educație, centrat pe competențe cheie.

Programul „A doua şansă” – învăţământ primar are ca scop sprijinirea copiilor, tinerilor sau adulților pentru recuperarea învăţământului primar, fiind adresat persoanelor care nu au parcurs sau nu au finalizat acest nivel de studiu și care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei.

click pentru a accesa documentul Proiect de metodologie privind organizarea programului „A doua şansă” – învăţământ primar 

Programul „A doua șansă” – învățământ secundar se adresează persoanelor care au depășit cu cel puțin  4 ani vârsta de școlarizare corespunzătoare clasei în care puteau fi înscrise în învățământul de masă și care, din diferite motive, nu au absolvit învățământul secundar inferior (gimnazial).

Element important în remedierea fenomenului abandonului școlar timpuriu, programul ADS a devenit, de asemenea, parte componentă a proiectului CRED.

click pentru a accesa documentul Proiect de metodologie privind organizarea programului „A doua şansă” – învățământ secundar